Prezident Rasiţkaia Federaţia Dimitri Anatolievici Medviedev!

Ascultam azi la Radio Realitatea, în jurul prânzului, zappând întâmplător, Imnul Rusiei. Obişnuit să aud panseurile lui Alistar, Dumitrescu sau Madam Creţulescu, am avut aproape sentimentul unei revelaţii înăltătoare – ascultaţi câtă demnitate, rigoare, ce cadenţă! Nici nu vă închipuiţi ce bucurie, ce sentiment al răzbunării Istoriei a fost să ascult la postul lui SOV Imnul Rusiei! Îl înţeleg pe Voiculescu că dă des Katiusha pe Radio Romantic, dar SOV???

Auzind Imnul Sfintei Rusii, m-am întrebat brusc: Ce s-o fi întâmplat cu simpaticul domn SOV(ietic)? A intrat în anul morţii, simte că se apropie scadenţa şi vrea să se întoarcă la Sfânta Credinţă Pravoslavnică? Vrea să se împărtăşească prin taina pocăinţei de iertarea poporului frate rus? Asta ar fi ceva! Să-l pună pe alde Turcescu să recite Crezul în rusă şi greacă cot la cot cu Dumitrescu şi Creţuleasca! Ce, nu credeţi că rupe Turcilă greceşte? :)

Apoi, m-am lămurit că era vorba despre înscăunarea Noului Ţar Medvedev… Ce să spun, să ne trăiască şi să ne conducă spornic şi rodnic! România intră în chip natural în sfera de influenţă a Maicii Rusii, oricâte mofturi are face ardelenii, care sunt influenţaţi de mentalitatea austro-ungară. Ar fi firesc, deci, ca relaţiile cu Maica Rusia să fie din ce în ce mai strânse, deoarece ca psihologie, românul (mai ales moldovenii, care sunt, din punct de vedere cultural, genetic şi antropologic slavi, dar şi noi ăştia din Sud) este apropiat de poporul frate rus.

O Rusie Puternică înseamnă o Românie puternică! O Românie demnă, care să nu mai care pe bani puţini ţucalul criminalilor americani în Irak şi aiurea! O Românie în care să avem din belşug resurse ieftine de la Maica Rusie, că rusul este domn, nu dă cu cântarul ca neamţul sau americanul… Halal politică externă românească, dacă aş fi eu la putere, aş şti ce am de făcut, ca să o ducă bine şi poporul ăsta amărât…

8 Răspunsuri la “Prezident Rasiţkaia Federaţia Dimitri Anatolievici Medviedev!”

  1. Pendulul lui Foucault spune:

    Si uite asa ajungi sa ii dai dreptate ca ardelean lui Sabin Gherman (http://www.geocities.com/ligatrb/satul.htm) si sa te uiti cu mandrie la poza cu strabunicul calare pe cal in armata austro-ungara…
    Iar noul tar e atat de tar in fata lui Putin ca un floc in calea …ulii.

  2. Mihnea Georgescu spune:

    Mişto comparaţie, Pendulule!

  3. heinrich spune:

    Bine ca nu sunteti la putere si sper nici sa nu fiti curand, cel putin pana ii va chema la Domnul pe batranul bolsevic Iliescu si pe toti din gasca lui! Amin

  4. Mihnea Georgescu spune:

    Neamţule,

    Astea sunt opiniile mele personale, nu ale lui Iliescu. Preşedintele Ion Iliescu este chiar filo-occidental. În schimb, eu voi avea ac de cojocul vostru!

  5. Radu spune:

    Ce labagiu de comunist esti sa mor eu …

  6. george spune:

    O mai veche cunostinta spunea ca evreii ori sunt foarte prosti(cazul tau bai,mihnea) ori foarte destepti (geniali).Nu exista cale de mijloc.

  7. morbo spune:

    radu, nu, e doar genu de itic mistocar care vorbeste in dodii si care n-ar face nimic in politica in afara de bani pentru el. deci numa bun de politician

  8. morbo spune:

    mitic, nu itic :) ))))))))

Lasă un Răspuns