Năstase a-nviat!

Este un pic cam tautologică afirmaţia, deoarece Năstase înseamnă deja “Cel Înviat,” adică anastasios pe greceşte, aşa cum am mai demonstrat. Atunci când spuneam că Adrian Năstase este Mesia Neamului Românesc, menit să ne mântuiască din robia băsesciană, făceaţi caterincă.

Iată un nou argument, de factură simbolică, în sprijinul teoriei mele că Adrian Năstase are atribute mesianice, în raport cu Neamul Românesc. Argument oferit, aparent fără intenţie, de chiar domnia sa. De Sărbătoarea socialistă a Sfintelor Paşti, domnia sa a găsit de cuviinţă se se fotografieze alături de un ou gigantic, aşa cum vedeţi în fotografia de mai sus, luată dintr-un articol de pe blogul său. Imaginea este cel puţin bizară pentru un neavizat în tainele simbolisticii iniţiatice a Marilor Tradiţii, fie ele creştine sau masonice.

Imaginea tradiţiei ortodoxe a Învierii lui Hristos este aceea a unui Christus Victor, Hristos învingător asupra forţelor malefice, aşa cum vedem şi în fotografia de mai sus. Acest Iisus Hristos înviat este reprezentat iconic într-o halou luminos care are forma unui… OU. De ce ou? Pentru că, vorba lui Ionesco, “viitorul este în ouă.” Din punct de vedere simbolic, oul este imaginea naşterii unei noi lumi, aşa cum puteţi admira şi în pictura lui Salvador Dali, Geopoliticus Child Watching the Birth of the New Man. Asta a apropo şi de studiile geostrategice ale Fundaţiei Titulescu…

Adrian Năstase, într-un moment astral al Învierii Kosmosului şi, deci şi a Neamului Românesc, chemat să îşi aducă modesta contribuţie la marele concert al popoarelor, în contextul globalizării, Adrian Năstase, deci, se identifică pe sine, în chip simbolic, cu “Cel Înviat,” adică Anastasios, Christus Victor. Imaginile de mai sus stau mărturie pentru aceasta.

33 Răspunsuri la “Năstase a-nviat!”

  1. balauru spune:

    http://www.cotidianul.ro/o_inregistrare_audio_arata_cum_se_negociau_spagile_in_numele_lui_nastase-44400.html

    poate invers????? :-)

    Mihnea draga, ce te faci ca la chestia asta sint bagati si evreii?????

    Paste Fericit

  2. valentin vasilescu spune:

    Invierea e perceputa ca renasterea unei sperante. Daca anterior A.N. premier si presedinte al PSD, ar facut lucruri citeva bune si pentru altii, nu numai pentru el si pentru clentela sa, lumea l-ar percepe asa cum doreste el. Parerea me e ca A.N. e si va fi doar o amintire.

  3. krudus spune:

    Ca sa invii se presupune ca ai fost mort.
    Chestia asta cu Nastase a-nviat, este cam aiurea.

    Mihnea, sa stii ca si mie imi pare rau ca dl.Nastase a murit odata cu matusa Tamara-imobiliara fantastica.
    El reprezenta totusi,omul de viitor a al unui mare partid de stanga.Numai ca, acest gadjiu si-a batut joc singur de soarta si cariera lui.
    Partea proasta este ca distrus Speranta despre o politica a Stangii.

    Tipul acesta de politician chiar trebuie sa moara(la figurat,evident), sa dispara definitiv, pt. ca a facut mult rau romanilor.

    Din cauza lui sunt vreo doua milioane de romani plecati afara la munca, avand slujbe de sclavi dar platiti totusi omeneste.
    Acesti romani au facut de zece ori mai mult bine decat acest Nastase, pe care tu il vezi “salvatorul natiunii”.

    Recent, am citit si o declaratie a doctorului Oprescu despre misheliile comise de catre Nasty-boy.

    Pe Oprescu il cred, stiu sigur ca nu minte.

    p.s- eu propun sa-i spunem de azi inainte -Mare Koy-, ai vazut si tu ca omul are un singur ou.Sau mai simplu-KOY.

  4. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă Balaure,

    Mulţumesc pentru urare, îmi pare rău că nu ţi-o pot întoarce. Dar să ştii că am sesizat tonul ironic al urării… :)

    Pe de altă parte, ce am de spus în chestiunea Năstase, evreii şi corupţia, am spus în articolul de mai jos:

    http://mihneageorgescu.wordpress.com/2008/04/25/antisemitii-de-la-catavencu/

    Vreau să ştii şi tu şi toţi care au legătură cu evreii, că voi fi mereu un prieten al Israelului… aşa că mizaţi pe mine… nu veţi avea de pierdut!

  5. Valentin Vasilescu spune:

    Apropo de : Antisemiţii de la Caţavencu si renasterea lui A.N., am o nelamurire. Convorbirea incriminata este o inregistrare din 2001. In 2002 A.N. a fost in vizita la Tel Aviv si s-a afisat cu Shimon Naor dat in urmarire generala din 1999. Acest Shimon Naor a fost de fapt responsabil de marfa ( armele ca tigari n-au fost ) din 16/17.04.1998 de la aeroportul militar Otopeni ( Tigareta 2 ). Atunci a fost facut scapat de fosta si actuala Securitate, care a inscenat o timpenie. Shimon Naor facea parte din aceasi retea israeliana de pe Otopeni care cuprindea si EDF. Tu ce crezi, daca nu s-ar fi cazut anterior la intelegere, l-ar fi acceptat A.N. pe Shimon Naor in preajma sa de fata cu presa la Tel Aviv ?

  6. Mihnea Georgescu spune:

    O fi, domnule Vasilescu, nu zic nu! Dar de ce se iau de Fundaţia Lauder, care promovează prietenia româno-israeliană. Eu cred că s-au adăpat de la izvoare legionare autorii articolului, ca mai toţi dreptacii români…

  7. Stefan RADOVEANU spune:

    @
    Mihnea Georgescu,
    Năstase a-nviat!

    Mistoul Dvs la adresa lui Nastase este formidabil.

    Apreciez si subtilitatea cu gainarul Nastase.

    Replica mea, Romania duce lipsa de adevarati gainari si gainarii bio.

    Adrian NASTASE ar putea fi un bun gainar.

    Gainarul A – Inviat !

  8. Mihnea Georgescu spune:

    Je vous assure, cher Monsieur RADOVEANU, que je suis anime de les meilleures et les plus sinceres intentions au regard de Monsieur le prochain President de la Republique…

  9. geomarz spune:

    Nu Nastase a inviat,
    Azi a inviat Sorin Oprescu !!!!

  10. geomarz spune:

    C’est interesant,
    Vous parle Francais dan un monde anglophil !!
    Pendant des annees anglophils !!!

  11. Daniel spune:

    Mergi la un control medical, baiete.

  12. geomarz spune:

    Et vous ne me repondez jamai !

  13. Mihnea Georgescu spune:

    Mais oui, mon cher Geomarz… Je vous lis attentivement.

  14. Stefan RADOVEANU spune:

    @
    Mihnea georgescu,

    J’apprécie beaucoup vos intentions de vous exprimer dans la langue de Molière.

    Le sens subtil d’ironie pratiqué avec succès, l’élégance des mots utilisés à propos de notre poulailler mérite à vous adresser toutes mes félicitations.

    En changent de registre, en première :

    1. la libre circulation pour les Roumains, c’est OUI en SUISSE, espérons nous que l’expérience avec les Roumains en Italie ne se répète pas.

    2. les Français font leur plein d’essence et diesel en Suisse, les prix plus bas de l’Europe

    3. déjà on parle de Sorin OPRESCU, masonges dans sa liste de signatures.

    4. et pourquoi pas la continuité de la modernisation de la capitale en votant Vasile BLAGA

    cela en contre partie de la citation du jour,

    « Il n’est pas de punition plus terrible que le travail inutile et sans espoir. »

    Camus, Albert

  15. mariusic spune:

    “Eu cred că s-au adăpat de la izvoare legionare autorii articolului, ca mai toţi dreptacii români…” Pe logica ta dreptacii-s legionari să înţeleg? Şi stângacii comunişti sau cum? Sau ei sunt singurii democraţi. Nu uita Mihnea, că liberalii, dreptaci cum le spui tu, au furat puterea din mâinile monarhilor şi au creat demoraţia asta, bună sau rea cum o fi ea.
    Dacă nu era dreapta, pe care tu o faci legionară, trei sferturi din cei care îţi citesc bloguri erau încă iobagi pe holdere patriei. Aşa că mai gândeşte şi tu înainte să te arunci în afirmaţii din astea pentru pupincuriştii stângaci ai lui AN, fost, viitor, etern preşedinte… al acelor pupincurişti de care vorbeam.
    M-ai făcut să mă enervez. Concluzia era că nu e frumos să faci dreptacii legionari. S-ar putea vreunu chiar să fie legionar să se supere şi… nu e bine să îi superi pe legionari. te-am pupat1

  16. scenarista spune:

    http://www.sorinoprescu.wordpress.com

    Oprescu a inviat

    Si matusa Tamara…

  17. UNGURU spune:

    CHE companero PSDRO Mihnea Georgescu te saluta UNGURU,am trecut ca sa comenteza aceasta postare ,dar prima data te rog sa ma scuzi si sa ierti pe UNGURU pentru ca nu a facut urarile de ziua ta am fost foarte ocupat ,am sa le fac acum cu permisiunea ta .LA MULTI ANI, SANATATE,FERICIRE,BUCURII.Munca cit de multa dar rezultate si mai multe .un sfat prietenesc,,Nimeni nu o sa-ti explice cum sa -ti traiesti viata,asta singur imbatrinind vei afla,dar vei afla prea tirziu ,pentru ca ai vrea sa dai timpul inapoi si tinar si nelinistit din nou ca sa fii“Acestea sunt urarile lui UNGURU.Si acuma sa comentam aceasta postare, titlul postarii ar fi fost altul dupa mine UNGURU scriam,,Nastase resurection “resurectie,, alfel suna mai ales ca acuma cind,incep sa se scoata toate dosarele la aerisire ca este la inceput de campanie electorala si este permis orice numai sa injosesca adversarul ,sa-l balacareasca in fata opiniei publice,in fata electoratului.Resurection “reprezinta o actiune de aparare a domnului Adrian Nastase ,in fata problemelor care vor urma,care toate sunt concertate asfel incit ca sa-i afecteze credibilitate si imaginea politica,si actiunile sale de coordonare din cadrul partidului PSD.Aceasta este parerea lui UNGURU.CHE companero Mihnea Georgescu te saluta UNGURU

  18. sfinx667 spune:

    mai copilule, adevarul e ca bufoni la curte au existat dintotdeauna, dar parca erau mai amuzanti si mai empatici si mai inteligenti…
    sa ma ierte Dumnezeu pe mine pacatoasa, dar musai sa-ti zic ce gandesc si simt, poate te induri si te percepi si tu om, roman, tata… Adrian Nastase te merita, mai bine zis va meritati unul pe celalalt :) )
    daca ai epuizat toate resursele tale de declarat initiat , in ale ce nu am inteles ca bantui pe mai multe miristi,acum pana si Invierea lui IISUS o folosesti, continui cu blasfemiile….zau ca e foarte grav…
    apropo de caterinca, ca sa te citez, caci eu prefer regionalismele genului asta de limbaj de cartier, mai caterinca de cat faci tu insuti de propria-ti persoana nu am intalnit si nu voi mai intalni nicicand… trist este ca ponegresti public valorile spirituale ale neamului…
    sa-ti fie rusine si…Dumnezeu sa te ierte in mare mila lui, caci eu nu vreau sa te iert, pentru ca nu meriti, nu ai coloana verticala, nu esti puternic si nici original, esti patetic si ma plictisesti….
    limpede e ca in PSD e musai a se face curatenie, altfel, va veti primi lectia de la mariner…
    serios acum, nu cred sa nu te poti abtine…mare-i gradina lui Dumnezeu…
    Sibilla

  19. casargoz spune:

    Analiza incompleta. Pentru ca ,nu este numai Nastase, ci si Adrian. Iar forma veche a numelui Adrian este Udrea, unde se vede ca prin traditie orice presedinte are un/o Udrea a lui.(Cea mai veche forma popularea a numelui Adrian la noi este Udre(a), destul de frecvent folosit in acea perioada la noi. Ca si formele Odriiu, Udriiu, Udriste.)

  20. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă Casargoz,

    Fiecare păsărică (recte, Udrea) pe limba ei piere! Ai uitat de acest frumos proverb românesc de prin părţile Dobrogei… :)

  21. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă Sfinx667,

    Nu mai pot scrie nimic. Mi-au dat lacrimile… :)

  22. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă UNGURU,

    Koszonom szepen pentru urări!

    Resurecţie e bine, dar poate o punem şi de o “insurecţie”! Deocamdată mă opresc aici…

  23. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă Mariusic,

    Aparent ai dreptate, numai că liberalii sunt cam de stânga, cam “roşii” la noi. Oricum, Dinu Patriciu este un mare om de afaceri!

    Legionarii sunt duşi cu pluta… îmi este şi milă să îi combat… sunt o fosilă a Istoriei. Nu poţi nega că intelectualitatea română de modă veche este paseistă…

  24. Pendulul lui Foucault spune:

    Ca sa nu mai fie tautologie poti sa schimbi titlul in “Arogantul a inviat!”

  25. sfinx667 spune:

    Mihnea mama, cu lacrimile si rasul ( caterinca , ca sa te citez..) om trai si om vedea…
    vezi numai sa nu te ineci sa te am pe constiinta.. :)
    in orice caz Mihnea tinere, un raspuns demn de ” intelectualul ” cu pretentii , cum singur singurel te intitulezi :) ))
    eu zic sa te porti matale frumos cu mine, ca poate-mi vine mie vre-o idee si iau exemplul tau,pana la un punct desigur… intru in PSD, si in foarte scurt timp te trezesti cu mine sefa ta…si zau nu stiu cum te descurci, sunt nemiloasa….mai gandeste inainte de a tot scoate perlele pe gurita , iti daiseama ca va trebui sa devi poet peste noapte, ce ode va trebui sa-mi dedici ca sa te mentii in spatiu si timp….:)))
    no , asta e o pilda, caterinca poate face oricine Mihnea, mai ales pe seama unei doamne, mame, ca sa-ti fie clar…eu vorbesc foarte serios, de data asta, ai intrecut masura, pana la Iisus si Inviere, sterge articolul si gaseste altceva, hai repejor, ca poti…sau???
    Sibilla
    P.S. tu crezi in Dumnezeu Mihnea Georgescu ? raspunde romanilor crestini, nu mie, eu sunt o furnica, nu am nevoie de voturi si crede-ma de atentia ta, nici atat, dar nu mai folosi numele Domnului in desert, caci vine ziua cand vei regreta, si voturile le pierdeti astfel crede-ma pe cuvant de Om ; Dumnezeu sa te Lumineze tinere, o zi senina;

  26. Stefan RADOVEANU spune:

    NASTASE a INVIAT, ideile sale se fac utile PSD ului, ultima lovitura la locale, VIAGRA.

    “Viagra pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii”

    Bărbaţii de peste 60 de ani din Bucuresti vor primi pastile Viagra din partea primăriei capitalei, relatează un apropiatat a lui Adrian NASTASE.

    Ideea îi apartine, VIAGRA nu poate fi considerata cadou electoral.

    “Vom da lunar persoanelor vizate câte patru pastile de 50 de miligrame, adică pentru patru partide pe lună”, a precizat apropiatul lui Adrian NASTASE.

    El a povestit că i-a venit ideea după ce a auzit ca Sorin OPRESCU se bate cu Cristi DIACONESCU pentru sefia la primaria Bucuresti.

    In discursul sau, acelasi apropiat a lui Nastase spunea,

    “Această iniţiativă are drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi este făcută cu responsabilitate. Nu este ca şi cum am distribui mici si bere la colţul străzii”.

    Pentru a primi pastilele, bărbaţii trebuie să facă o cerere şi să treacă un examen medical, indirect sa se asigure ca voturile vor veni pentru Cristian DIACONESCU.

  27. Ioana spune:

    A, deci sa inteleg ca si atunci cand Nastase a invitat cativa reporteri sa-i “numere ouale” era tot un gest cu profunde implicatii ezoterice, nu :) ) ?

  28. gigi capsunaru spune:

    Bay paiatza fara creier dute-n …matii de de imbecil

  29. gigi capsunaru spune:

    esti avortat si recuperat de la gunoi?

  30. dadatroll spune:

    Ketchup!

  31. koga ion spune:

    draga mihnea….. am si eu o pereche de ciorapi… ;) servesti?

  32. geomarz spune:

    Lire, mon cher mosieur, ne signifie pas repondre.

  33. liberalu' nepenelist spune:

    Sper ca socialistii sa-i nationalizeze ferma chiaburului Nastase! ;)

Lasă un Răspuns