Retorul Iliescu

Sunt conştient că mai am imens de învăţat de la Ion Iliescu în materie de comunicare retorică, de oratorie de partid, dar deja încep să se degajeze anumite constatări practice, în urma unui studiu pe viu al Fenomenului Iliescu.

1. Ion Iliescu începe întotdeauna printr-o mică întârziere, pentru a creea o atmosferă de aşteptare în sală. Odată intrat, oarecum intempestiv şi printr-o intrare laterală, trece pe la fiecare pentru a da mâna cu fiecare, precum cu nişte vechi prieteni. Dacă audienţa este prea mare şi, prin urmare, acest exerciţiu nu este fezabil, se mărgineşte la comunica cu fiecare din sală prin contactul vizual, însoţit de zâmbetul caracteristic şi, uneori, de un uşor gest de salut cu mâna dreaptă.

2. De obicei, nu Ion Iliescu începe să vorbească personal. Are oameni care îl introduc, în timpul discursului cărora păstrează contactul vizual cu sala, identificând potenţialele teme de abordat, în funcţie de specificul publicului şi de starea de spirit a maselor.

3. Atunci când începe să vorbească, Ion Iliescu se ridică brusc în picioare, cu un gest brusc, uneori dregându-şi vocea, în mod caracteristic şi… începe să vorbească. Atunci, nu ştiu cum să vă spun, deşi mă consider un filosof al retoricii, deci un om de ştiinţă, sala începe să fie electrizată. Să fie oare timbrul vocii, uşor dogite, ca la fumători, deşi el nu fumează? Să fie puterea de convingere pe care o degajă în urma unor puteri paranormale de convingere. Cert este că vocea domniei sale are o putere magnetică de electrizare a maselor, o condiţie sine qua non pentru un mare om politic, pe care nimeni, nici venerabilul AN, nici măcar tizul meu de iniţiale MG, nu o au… Pentru aşa ceva, cred eu, trebuie să te naşti, şi/sau să treci prin nişte mari suferinţe în copilărie şi tinereţe, aşa cum a trecut domnia sa. Evoc aceste experienţe în articolul anterior. AN rămând tributar înfumuratei retorici avocăţeşti, nu lipsită de oarecare subtilitate, care nu prinde însă la masse, fiind crescut în mediul elitist din Primăverii unde nu a ştiut ce înseamnă foamea şi durerea, la fel ca şi MG, care, în plus, mai are şi penibilele derapaje filo-americane ale maimuţărelii unor artificii de gesticulaţie care nu i se potrivesc, fiind lipsit în acelaşi timp de inteligenţa şi subtilitatea lui AN.

4. Retorica de partid, pe care am deprins-o şi de la tatăl meu, care s-a ocupat tot cu propaganda, recomandă începerea unui discurs prin câteva remarci quasi-ironice, care să capteze atenţia ascultătorilor şi să detensioneze atmosfera. Trebuie să îi faci pe cei din sală complici, într-un mod oarecum şugubăţ şi insidios, pentru a le atrage atenţia şi a îi “agăţa” din prima. De aceea, primele momente ale unui discurs sunt de o importanţă extremă. Este momentul în care se joacă toată partida. Începând cu un aer ferm discursul, sigur pe tine, dar totuşi flexibil, păstrând contactul cu persoanele din sală, puterea de convingere este enormă. Omul trebuie convins că acela care vorbeşte exprimă ideile receptorului. Ion Iliescu stăpâneşte în cel mai înalt grad această artă a comunicării.

5. Identificarea cu audienţa se realizează prin mai multe modalităţi. Comunicarea non-verbală este de o imensă importanţă. Contactul vizual este important, la fel cum am mai spus. La fel, gesticulaţia, care nu trebuie să fie dezarticulată, ca la o marionetă stricată, cum este la Geoană, ci venită din suflet, naturală, ca la Ion Iliescu. Măcar AN nu gesticulează inutil şi în contrast cu masivitatea fiinţei sale. În plus, identificarea cu sala se face şi în mod verbal, prin metodele clasice de manipulare a maselor: identificarea unui ţap ispăşitor (în cazul lui Ion Iliescu: “bogaţii”, “capitaliştii”, “americanii”, “marile companii”) şi alimentarea frustărilor ascultătorilor (în cazul de joi, Ion Iliescu a vorbit umilinţa meditaţiilor, deoarece se adresa unor profesori).

Forţa Comunismului şi Victoria Finală a Socialismului se bazează pe faptul că mereu vor exista mai mulţi săraci decât bogaţi şi frustarea şi ura aceastora vor fi imense. Iar aceastea, bine canalizate printr-o retorică propagandistică de calitate, vor duce la dărâmarea şandramalei sociale capitaliste.

În final, o dedicaţie muzicală pentru cei care au urechi de auzit, ca de la un om de la mare şi de la Dunăre.

33 Răspunsuri la “Retorul Iliescu”

  1. emma spune:

    incredibil !… cat de patrunzatoare este privirea ?! ma simt totalmente ravasita.

    aaa, si tu esti deci – un versat in retorica , philosoph si… om de stiinta ? adica , faci cumva referire la stiinte exacte precum se intelege din matematici ,fizici si asa mai departe ? tulvai doamne … dar cand explici acest paradox phänomen… pliz ?

    a ta , la extrema – contrariata cititoare .

  2. neinfectat de comunism spune:

    @mihnea
    propaganda=demagogie=spalare de creier
    de asta sa ocupat taicatu si de asta vrei sa te ocupi si tu…

  3. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă neinfectatule,

    Nu suntem decât nişte copii ale părinţilor noştri. Fatalitatea istorică este ineluctabilă…

  4. neinfectat de comunism spune:

    Fostul premier al României şi candidat la prezidenţiale Adrian Năstase susţine că lacrimile lui Traian Băsescu poartă întreaga vină pentru eşecul PSD în alegerile din 2004.El este convins că „dacă Theodor Stolojan nu l-ar fi făcut să plângă pe Traian Băsescu, lucrurile ar fi fost altfel în România
    Totusi eu cred ca si in primul tur Alianta ar fi cistigat daca nu era acea frauda masiva a PSD-ului. In turul 2, le-a fost frica sa mai foloseasca aceleasi metode si au pierdut. Pentru ca a reusit sa impidice 4 ani justitia sa-l trimita acolo unde ii este locul, Nastase are tupeul sa incerce sa revina in fruntea bucatelor pentru a avea in continuare imunitate. In China, A. N. ar fi fost demult executat pentru coruptie la nivel inalt.
    Din pacate in cei apropae 20 de ani scursi din Dec. ‘89 romanii nu au beneciat decat de 2 lucruri:Pasaport si dreptul la emigrare.

    Rand pe rand s-au succedat la putere partidele de stanga, centru si aliante ciudate intre ele cu aceleasi rezultate submediocre.

    In Romania inca nu s-au cristalizat partide de stanga, centru sau de dreapta. Ele sint practic toate de stanga datorita mentalitatilor oamenilor sai indiferent de platformele program.

    Sondajele de opinie referitoare la increderea in liderii politici valoareaza cu putin mai mult decat un scuipat.

    De la “stanga” la “dreapta” spectrului politic dambovitean avem de-aface in majoritatea lor covarsitoare cu diletanti levantini fosti comunisti santajabili care in cerbicia lor de a agonisi avere au falimentat pana si ideea de partid politic.

  5. emma spune:

    oh..uite, am revenit pentru a-mi face auto-critica si sa ma auto-corectez. nu este un fenomen bizar , caci , are un precedent . signorul leo da vinci – cel jeniu !

    cre` ca tre`- sa ma ocup – de studiul teoriei reincarnarii .

    tante auguri !

  6. morbo spune:

    asa deci, pe ura se construieste socialismul…sau mai bine zis pe invidie si ura
    nu pe dorinta de dreptate. frumos.numai ca asa nu va invinge niciodata. poate doar pentru 80 de ani, ca in urss.

  7. Stefan RADOVEANU spune:

    Iliescu este un lider mâncat cu tot cu oase de cei pe care ia creat.

    Daca ramânea in câmpul sau politic, stânga socialista ar fi fost eroul national.

    In situatia actuala este considerat de fosti apropiati care s-au indeparat, drept CRIMINALUL ideologic al social democratiei din ROMANIA.

    IASI este centrul unde Ion ILIESCU este considerat criminalul ROMANIEI, acolo unde el si-a desfasurat o parte din activitatea de prim secretar PCR.

    Criminal si pentru faptul ca el dicta si ordona SECURITATEA.

    Burghezia proletara, un Nastase, Mitrea sau Geoana a inmormântat idealurile social democrate.

    Nu se poate vorbi nici de socialism si nici de social democrati, este vorba de neo fascisti reuniti cu MAFIA.

    Uitati-va la anii regimului HITLER, masini negre, averii ilicite,nepotism si coruptie.

    Totusi de la acest regim au ramas autostrazile, masina populara, si fiecare neamt cu o casa.

    Este adevarat, Români au ramas cu un apartament pagubos.

    ROMANIA are nevoie de o stânga puternica si apta a oferi o alternanta social democrata, de o egalitate de sansa in viata, de o democratie europeeana.

    Saracia si umilinta schimbate buna starea si demnitatea.

    Va rog sa lasati mesajul

    O seara placuta.

    Stefan RADOVEANU

  8. Mihnea Stoica spune:

    @Mihnea

    Descrierea Domnului Presedinte Iliescu este foarte bine realizata; ai surprins elementele majore ale discursului acestui mare om politic si fara indoiala avem multe de invatat din ceea ce face si ceea ce spune domnul Iliescu.
    Ar trebui sa-i acordam respectul cuvenit… iar cei care il critica in permanenta sa-si gaseasca o alta tinta (caci au de unde alege de pe scena noastra politica)!

  9. Victor spune:

    Agita-i drace. Nu, mon cher? :) ))

  10. neinfectat de comunism spune:

    are o privire draceasca stapanul tau mihnea, cu ochii aia rosii sunt sigur ca inspira enorm masele de inculti psd-isti

  11. anca spune:

    Mihnea, parerea mea sincera este ca, acum, bati campii.
    Amesteci elemente subiective (ce ai de invatat, tata..) cu cele obiective, analiza de text cu analiza psihologica (cu urme vagi de cunostinte in domeniu) si nu faci bine nimanui – mai ales tie, dar si Presedintelui Iliescu – pt ca vei da nastere la remarci “neprincipiale” ale unora care…dar deja aici e alta poveste.

    Amesteci iarasi, teorii si idei politice intr-un eveniment stiintific, cultural, care dupa mine, transcede doctrinelor politice, fiind vorba despre o dezbatere, serioasa, asupra viitorului planetei noastre – cu atat mai mult cu cat declari ca il admiri si stimezi pe Presedinte. nu te supara pe mine, dar nu cred ca asa ii faci bine sau iti arati “admiratia” sau simpatia.
    poate inteleg eu gresit, o-i fi eu mai “hard-liner”, dar mie nu imi place acest mod de “analiza”. pare scris la “misto” ceea ce imi produce o oarecare stare de enrvare. fiind vorba de tine, ma gandesc ca e o greseala involuntara.

    pentru traficul de blog si enervarea respectivilor “neinfectati” (ca sunt mai multi, transform in renume un pseudonim, asa e!) te inteleg!
    dar fata de imaginea Presedintelui Iliescu, nu! incearca sa nu mai exagerezi si daca nu stapanesti notiunile respective (in special de psihologie, discurs etc etc), mai bine nu scrie.

    PS
    daca vrei sa nu publici acest comentariu, nu o face!
    incearca, insa, sa intelegi acest comentariu exact asa cum se vrea: o atentionare, prieteneasca – incearca sa te gandesti putin, mai inainte de a scrie, daca textul respectiv ajuta sau daca nu cumva, face mai mult rau/deservicii de imagine…mai ales in campania electorala care va incepe. nu e un mod si mai ales moment “prietenesc” de a-ti face publicitate!)

  12. anca spune:

    @ dl. Radoveanu

    apropierea campaniei electorale v-a sucit mintile, daca puteti spune ca Presedintele Iliescu este considerat la Iasi asa cum spuneti – chiar ma intreb unde traiti? parca spuneati ca in Elvetia – asa ca de unde atata inversunare si ura pe acest om?

    Stiti cum era organizata structura de partid si de stat si cea a securitatii?
    Primul secretar comanda securitatea???
    chiar nu mai aveti limita, dupa 18 ani de democratie si libertate in care s-a spus tot ce se putea spune despre Presedintele Iliescu, despre sotia sa?
    Dv, care stati in Elvetia, asa vedeti ca sunt tratati politicienii acolo? asta e modul “democratic” de adresare, de respect, de bun simt? Dv fata de Dv insiva, nu fata de cei din jur! cat venin mai aveti?

    “apartamentul pagubos” spuneti?
    cati ar vrea acum, in democratie, un “apartament pagubos” si cati mai sun cei care si-l permit?
    nu mai aruncati in derizoriu dorintele unor oameni sarmani (satulul nu crede flamandului!) si nu va batei joc de ei cu astfel de afirmatii.

    pacat de timpul petrecut in Elvetia, nu ati inteles nimic din spiritul care a dus tara aia acolo unde este astazi! si nici din democratie. ati ramas prizonierul trecutului si acolo va place sa stati – din ura va extrageti placerea, daca se poate intitula asa, de a trai.
    ce deziluzie personala ati avut in viata de ati ajuns asa?

  13. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă Anca,

    Ar fi multe de spus… Eu nu vreau publicitate, nu ştiu dacă te-ai prins! Pe mine nici politica nu prea mă interesează, până la urmă… pentru că nu am nici un ghişeft de pe urma ei, doar timp pierdut!

    Ştii ce mă pasionează pe mine? Puterea , dar nu în sensul de “putere personală,” ci studiul personalităţilor charismatice care au influenţat Istoria. Şi Ion Iliescu, cu bunele cu mai puţin bunele lui, este un astfel de om providenţial.

    Nu cred că acest articol extrem de lucid îi poate creea nişte deservicii lui Ion Iliescu, din punct de vedere electoral. Cei care îl urăsc au ei “motivele” lor adânc înrădăcinate, dincolo de faptul că este un bun orator. Ăsta da motiv! :)

    Şi mai cred ceva – dincolo de mascarada alegerilor, vulcanul social clocoteşte şi va veni, curând, explozia. Nu ştiu ce va fi, nu vreau să fiu un fals profet: Război, Revoluţie Sângeroasă, dar este clar că buboiul va crăpa pentru că aşa nu se mai poate. Şi atunci, pe mine nu mă interesează stânga parlamentarismului şi a gulerelor albe, care au trădat interesele celor mulţi şi asupriţi, ci o Revoluţie autentică… Iar Ion Iliescu este singurul personaj autentic care ar putea şti cum se poate face aşa ceva, din foarte multe motive de istorie personală, pe care nu mai stau să le enumăr.

    Eu îl iubesc pe Ion Iliescu şi îl respect foarte mult, de aceea aş vrea să folosesc tot ce ce se poate învăţa de la el. Dar asta nu are nimic de a face cu cerşeala democratică a câtorva voturi ale unor zeflemişti. Aici este un Război total, pe viaţă şi pe moarte, este vorba despre Putere.

    Nu ştiu dacă m-am făcut înţeles.

  14. anca spune:

    Am inteles, sincer! sper ca ai intele si tu, daca nu, mai citeste odata!

    si admiratia (si modul de exprimare a ei) are anumite …limitari in cadrul exprimarii ei publice.
    1.Nu i-as spune chiar “extrem de lucid” articolului tau, mai ales daca ar fi al meu si mi l-as caracteriza singura…e mai degraba dorinta (sincera, nu iti contest aceasta) de a demonstra ca esti atent la detalii – dar le ‘imbraci” in analiza stiintifica si aici esti pe un teritoriu foarte specializat –
    2.ce nu pot sa inteleg este de ce faci publice niste observatii, pana una alta empirice ale tale -pentru ca de la un amanunt de comportament de la o conferinta, tu generalizezi si tragi concluzii legate de personalitate etc etc.

    Daca vrei sa inveti ceva de la Presedintele Iliescu, invata mai intai de toate sa fii modest, sa te poti comporta normal, firesc, in orice situatii, sa poti vorbi si cu un rege si cu un cersetor, la fel, adica omeneste, sa fii constant cu tine insutiti, sa citesti foarte mult pentru a stii cat mai multe lucruri si mai ales sa vorbesti atunci cand stii ce spui si cel mai important: sa nu minti, ca minciuna are picioare scurte, mai ales in politica.

    Presedintele nu are “tipare” de comportament, se poarta asa cum simte in momentul respectiv. sigur ca se controleaza foarte mult atat in exprimari cat si in mimica -sunt atatia care il analizeaza, filmeaza, pozeaza – dar nu le face calculat, pentru a “induce” in “mase” nu stiu ce sentimente etc etc…atunci cand esti sincer si chiar crezi in ce spui, emotia si adevarul trec dincolo de tine spre cei cu care vorbesti -Dovada? lansarea de saptamana trecuta: care a fost “mai adevarat”? cu care ai pleca la “lupta”? (e o intrebare retorica!)

  15. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă Anca,

    Complet de acord… Ion Iliescu este un om sincer.
    Dar Istoria începe să se mişte, indiferent de personajele Ion Iliescu, Anca Chiser, sau Mihnea Georgescu… Suntem toţi sinceri, dar jucăm nişte roluri pe Marea Scenă a Istoriei, chiar dacă nu suntem conştienţi.

  16. cezarpesclevei spune:

    Haideti dle Mihnea ca ati facut un idol din Iliescu al dumitale!

  17. cezarpesclevei spune:

    @Mihnea Stoica,

    Am o intrebare pt tine> suferi de alzheimer?
    Ai uitat asa de usor istoria recenta?

  18. neinfectat de comunism spune:

    @anca -despre mihnea georgescu
    cu cat citesc mai mult ineptiile acestui agitator psdist incep sa realizez ca mihnea nu e altceva decat un Dinu Paturica modern, un lingusitor parsiv, un ins manat de o dorinta extrema de parvenire, si cum poti ajunge acolo unde iti doresti, in cazul lui mihnea, la “putere”? doar magulindu-ti gretos “idolul”, poate, poate iti cade si tie un ciolan de la masa politica…tot ii da inainte ca pe el nu il intereseaza politica, dar stim cu totii a tocmai a intrat in psd; nici macar puterea nu il intereseaza pe el:)), ceea ce il intereseaza pe el e culmea iliescu fatza de care a facut o fixatie ciudata, aproape pederasta ar spune multi…

  19. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă neinfectatule,

    Ai oarecum dreptate în ceea ce mă priveşte. Dar eu cred despre tine că eşti un ins lipsit de viziune şi de ambiţie, pentru că tragi clopotele la turla lui Băsescu. Vino alături de mine şi îţi promit că nu vei ieşi în pierdere! Ştiu că eşti băiat deştept, te-a remarcat şi Poeta…

  20. anca spune:

    @neinfectat de comunism:

    iti raspund si aici, la Mihnea acasa: eu il cred ca e sincer in admiratia sa pentru presedinte – cu modul ei de exprimare publica nu sunt de acord (am detaliat mai sus, nu voi relua, consider ca am incheiat acest subiect – e problema personala a lui Mihnea ce si cum exprima)
    Doar nu credeti ca Presedintele este atat de naiv si de influentabil, mai ales de niste pareri exprimate pe un blog? si efuziunile de dragoste si admiratie ale colegului nostru vor fi “rasplatite” cu…chiar asa, cu ce? posturi, functii, avansari???
    sunteti departe de “meandrele concretului” politic, dragilor, daca asa credeti ca se “face” politica…chiar si in PSD. sau mai ales in PSD.

  21. Mihnea Georgescu spune:

    @Anca Chiser

    Ba eu cred că Domnul Preşedinte mă va răsplăti pentru laudele (sincere!) de pe blog.

    Un post de ambasador la Paris, ca un al doilea Conu’ Alecu, ambasadorul golanilor, ar fi OK… :)

    Dacă se poartă frumos neinfectatul, promit să îl iau ataşat cultural!

  22. Berlusconi spune:

    Ion Iliescu incepe printr-o mica intarziere pentru ca el insusi e un pic intarziat la minte, daca intelegi ce vreau sa zic. Discursurile lui ceausiste nu isi pot gasi adepti decat in persoana unuia ca tine, Mihnea. Desi recunosc ca tu il iubesti sincer pe comunist, nu pot sa nu regret ca inca un tanar e pervertit de batranul Ilici. “Forta comunismului” si “victoria socialismului” sunt doua elucubratii pe care mi-e greu sa cred ca un om normal la cap le mai poate sustine in secolul XX. Mihnea, Marx e mort. O fi fost el un bun filozof cand era tanar, dar trebuie sa recunosti ca a fost cam fraier ca profet. Stii ce tre’ sa faci? Sa il iei de mana pe Ilici, sa te duci la mormantul lui Marx si sa plangeti impreuna pe piatra funerara. E clar ca mosul nu o sa se mai elibereze niciodata de comunism, dar tu poate mai ai o sansa, cine stie?! Ti-am mai spus care e leacul. Te apuci si citesti si tu Hayek, Keynes, Nozick, ramai la afacerile tale, si te asigur ca nu o sa te acuze nimeni de crime impotriva umanitatii, si nici nu vei fi calificat drept “bolsevic”.

  23. Stefan RADOVEANU spune:

    @
    Mihnea Georgescu.

    Sigur veti fi secretar 3 la ambasada de la Paris.

    Candidatura trece pe la Cotroceni, au boulon !

    O seara buna,

  24. anca spune:

    luati de ascultati…
    http://www.youtube.com/watch?v=0fOF1AJp67Y

    vine unu mai! sa ne pregatim tematic!

  25. Mihnea Georgescu spune:

    Stimate domnule RADOVEANU,

    Nu mă interesează funcţia de secretar 3. E prea puţin! Şi dacă ar fi să lucrez în diplomaţie, Geneva sună mai bine… :)

  26. UNGURU spune:

    CHE companero PSDRO Mihnea Georgescu ,te saluta UNGURU ,care a trecut ca sa comenteze aceasta postare.Incep cu @Anca .CHE companero PSDRO @Anca te saluta UNGURU ,si MULTUMESTE FOARTE FRUMOS pentru postarea,http://www.youtoube.com/watch?v=OfOF1AJp67y,lui UNGURU erau mai bune si celelalte variante ale acestei piese cu accente sud americane gen (Buena vista social club),inca o data MULTUMESC FOARTE FRUMOS companera PSDRO @Anca.Companero PSDRO Mihnea Georgescu,opinia lui UNGURU este pe postarea anteriora ,nu schimb nimic si pastrez aceea opinie.CHE companereom PSDRO Mihnea Georgescu te saluta UNGURU.

  27. Victor spune:

    Pai mai Mihnea, asa este in Diplomatie. Incepi de la secretar 3. Iar cel mai bine nu ar fi la Geneva. Ci la Bruxelles. Ca acolo este bataia pestelui cum se spune.

  28. Victor spune:

    PS Nu ai si tu niste rude in Vaideeni? Ca rezolvai imediat.

    Banuiesc ca esti la curent cu originea actualului Ministru.

  29. dracu spune:

    uiiiii..
    Mihnea mai reuseste inca o lovitura sub centura flescaita a Bunicutei.

    Felicitari, coane.

    Poza este dementiala, n-as fi putut alege una mai buna :D

    io zic ca ar fi d-an..lea daca s-ar ridica in picioare ca sa vorbeasca, si in loc de asta ar incepe sa faca pipi.
    parerea mea :D

    oricum, felicitari.
    ti-a iesit perfect demonstratia ca Ilici nu-i decat un comunist batran, uns cu toate alifiile.

    keep up the good work!

    tu reusesti sa il lovesti mult mai rau in imagine cu laudele tale, umplandu-i de ridicol si facandu-i subiect de caterinca maxima atat pe Bombo, cat si pe Ilici, decat io cu injuraturile. :) )))))
    (cum inteligent anca a remarcat :D )

  30. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă Drace,

    Te asigur că sunt animat de cele mai bune intenţii…

  31. Mihnea Georgescu spune:

    Dragă Victor,

    Eu nu încep de jos, dragul meu, eu încep de sus ca să ajung şi mai sus…

  32. Victor spune:

    Altul care gandeste ca mine…. si eu care credeam ca nu am concurenta… :) )

  33. Alberto M. Popesco spune:

    ce om mare Iliescu?! enorm-enorm.
    ce ne facem cu el???

Lasă un Răspuns