Ion Iliescu lansează o carte la Politehnica

Omul Ion Iliescu este un personaj fermecător! Imaginaţi-vă un om totuşi în vârstă, de aproape 80 de ani, debordând de energie şi de charismă, care ne-a vorbit aproape în continuu, cu mici întreruperi pentru întrebări, timp de 3 ore şi jumătate… Câţi oameni tineri ar fi capabili de o asemenea performanţă?

Ieri, s-a lansat volumul Planul B 3.0. al lui Lester Brown, la Universitatea Politehnica din Bucureşti, de către inepuizabilul Ion Iliescu. Nu vă voi plictisi cu detalii despre încălzirea globală, că ştiu că nu vă interesează, ci voi încerca să îmi aduc aminte ceea ce a putut să ne spună, timp de peste trei ore de discurs neîntrerupt. Ordinea în care îmi vin în minte ideile este aleatorie…

1. Ion Iliescu a evocat condiţii mizere în care s-a chinuit şi a crescut, fără apă curentă până la vârsta de 14 ani… Tinereţea săracă de elev la Spiru Haret şi apoi de student la Energetica bucureşteană… când îi invidia pe colegii mai înstăriţi care aveau “camera lor, bibiliotecă personală şi meditatori de engleză şi franceză…” L-am simţit aici frustrat, revoltat de nedreptatea socială şi, fiind în primul rând, l-am văzut cum se înnegrea de furie la amintirea umilinţelor trecute. Eu cred că Ion Iliescu este un om care simte alături de cei săraci şi nedreptăţiţi, în mod instinctiv, şi din cauza nedreptăţilor suferite. Nu este uşor să creşti fără tată!

2. Ion Iliescu i-a evocat pe “băieţii de taxatori din Tei” cu care a fost coleg la Spiru Haret, apoi venirea în Bucureşti, din Olteniţa, la vârsta de 14 ani… la “Filaret,” unde avea (lucru mare!) apă curentă la robinet şi baie comună la tot palierul… Umilinţele suferite în liceu când era nevoit “să facă pe meditatorul” în casele colegilor mai înstăriţi. Se simţea în discursul său dorinţa de ridicare socială a celor asupriţi, dintre care se considera. Eu unul, cu toate că nu sunt tocmai amărât, recunosc în acest fior al ridicării sociale motorul progresului şi vă spun: oameni de stânga, dar şi de dreapta, mizaţi pe Ion Iliescu! Pentru că este în el o forţă a celor mulţi, “umiliţi şi obidiţi,” care se vor ridica ca un singur om şi vor mătura meschina noastră lume mic-burgheză!

3. Ion Iliescu a evocat înfiinţarea colhozurilor şi a C. A. P. – uri cu vădită simpatie, notând chiar ironic, că Stalin a vrut să aplice “modelul american,” amănunt care m-a amuzat teribil, ţinând cont de ura cu care este încă privită colectivizarea în rândul reacţionarilor români… care îşi fac icoană din diverşi apostoli negri ai conservatorismului micilor gospodării primitive ţărăneşti… A fost evocată Noua Politică Economică, a lui Buharin, care conţinea elemente de economie de piaţă. S-a făcut referire, în acest context, la situaţia românilor de după ‘89, care au descoperit economia de piaţă, asemnea lui Monsieur Jourdain, al lui Moliere. S-a evocat evocat, în acest context, figura academicianului Tudorel Postolache, care era considerat cel mai avizat, la nivelul anului 1990, să vorbească despre economia de piaţă, deoarece era profesor la A.S.E. de “economie capitalistă.”

4. S-au pus întrebări din sală, mai ales de către distinsa bloggeriţă Maria Barbu, care a subliniat faptul că singura personalitate din clasa politică preocupată de această problematică a încălzirii globale şi a dezvoltării durabile, pare a fi Preşedintele Ion Iliescu.

5. Ion Iliescu a evocat figura unui bunic al său, care l-a învăţat să scrie. Bunicul în cauză ar fi avut un scris foarte frumos. Nimeni din familia Iliescu nu a mai scris, considera Domnul Preşedinte, la fel de frumos ca bunicul respectiv. O voce din sală: “Nici dumneavoastră?” Replica spontană a lui Ion Iliescu: “Cu excepţia mea, bineînţeles!” însoţită de zâmbetul caracteristic. Şi drept dovadă, anexez şi eu la fotografii imaginea autografului pe care l-am primit de la Domnul Preşedinte Ion Iliescu. Are un scris foarte frumos, cum vă puteţi convinge. Şi, cu modestie, pot afirma că şi eu scriu la fel de frumos. Are talentul caligrafic de a realiza volutele majusculelor foarte larg, ceea ce denotă un spirit generos şi vizionar. Priviţi ce “I” are la nume: Iliescu!

6. În cuvinte de o ironie muşcătoare, Ion Iliescu a înfierat, cu mânie intelectuală, ipocrizia americanilor care “se dau mari creştini, dar nu ţi-ar da nici un ban,” referitor la lipsa de interes a marilor companii americane pentru problematica dezvoltării durabile. În acelaşi timp, Ion Iliescu a denunţat crasele inegalităţi sociale şi săracia unor pături largi ale societăţii americane, evocând mizeria existentă în Bronx. În acest context, domnia sa a evocat imaginea Taj Mahalului, un loc al splendorii deosebite, dincolo de zidul căruia se întinde mizeria şi sărăcia.

Concluzie: Ion Iliescu este inepuizabil şi o sursă de inspiraţie şi de informaţii pentru cei dispuşi să asculte vocea experienţei celui mai mare om politic al României.