Symposion la Centrul de Studii Ebraice

Eveniment academic de excepţie la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti! Centrul de Studii Ebraice Goldstein-Goren a organizat, în colaborare cu Societatea Culturală Bizantină, un symposion cu tema Rolul şi statutul evreilor romanioţi în Imperiul Bizantin, în data de 27 martie 2008.

În comunicarea domniei sale, intitulată Istoria evreilor romanioţi, Dr. Felicia Waldman, coordonatorul Centrului de Studii Ebraice, a pornit de la o analiză lingvistică a dialectului evanic, greco-iudaic, în care sunt amestecate elemente din turcă. Romanioţii mai apăreau menţionaţi şi sub numele de Bnei Romania. Noţiunea de romaniot, care a apărut undeva între secolele 4-10, se referă la Grecia, a doua Romă. În 1904, aproximativ 500 din cei 4000 de evrei din Ioanina au emigrat în România, anume la… Bucureşti. Se ştie şi că mulţi dintre vlahii greci au emigrat spre Sudul României de astăzi. Felicia Waldman a mai remarcat că viaţa evreilor s-a îmbunătăţit sub dominaţia musulmană, spre deosebire de persecuţiile din perioada bizantină. În timpul Holocaustului, Grecia a suferit una din cele mai mari pierderi de evrei – 87 % din populaţie – în timpul evenimentelor de la 25 martie 1944.

Din comunicarea Dr. Cosmin Dumitrescu, preşedintele Societăţii Culturale Bizantine, intitulată Permanenţa formelor bizantine, am reţinut ideea că situaţia evreilor din Imperiul Roman de Răsărit era mult mai bună decât a fraţilor lor din Europa Occidentală.

Extrem de consistentă şi documentată, cu multe slide-uri pe care le puteţi admira şi în cadrul fotografiilor de mai sus, mi s-a părut comunicarea distinsei doamne Măriuca Stanciu. Conform cercetărilor domniei sale, sinagoga reprezintă o revoluţie culturală prin abolirea jertfei. Sinagoga este o şcoală – Beit Midraş.

Beit Knesset = Casa Adunării = synagoge

Beit Hila = Casa Rugăciunii = proseuche

Rolul de centru comunitar al sinagogii devine preponderent pentru Diaspora. Iudaismul a fost religio licita până în secolul al IV-lea. După edictele lui Teodosie din secolul V, situaţia se agravează. La Delos s-a găsit o inscripţie care menţionează termenul de proseuche pentru sinagogă. Simbolul etnic al iudaismul nu a fost steaua cu şase colţuri, ci a fost şi este Menorah. Imaginea Menorei incizate se găseşte în sinagogile din Imperiul Bizantin. La Sardis se găseşte cea mai mare sinagogă din diasporă, cu o capacitate de 1000 de locuri. Este într-o poziţie centrală, făcând parte dintr-un complex de clădiri romane, într-o poziţie proeminentă, lucru mai rar întâlnit.

În aceste sinagogi sunt decoraţii aniconice. În alte sinagogi, apar reprezentări ale unor scene biblice, cum ar fi Sacrificiul lui Itzhak – mozaic pavimentar. La fel, în celebrul zodiac al sinagogii de la Beit Alpha. Imaginea lui Sol Invictus (Helios) este surprinzătoare, pentru tradiţia iconică non-reprezentativă a sinagogilor.

Inscripţiile relevă că unii donatori erau theosebei, temători de Dumnezeu, un fel de semiprozeliţi. Aceste inscripţii sunt greceşti. Din peste 80 de inscripţii găsite la Sardis, numai 2 sunt în ebraică.

În continuare, Dr. Petre Guran a avut o prezentare intitulată Influenţe reciproce în eshatologia iudaică şi creştină. Reţin ideea că Legenda Antihristului îl prezenta pe acesta ca pe Nero Redivivus, insistând asupra faptului că există o putere care împiedică venirea Antihristului. Domnia sa a prezentat o interesantă analiză a textelor sybilline care justificau credinţa în eternitatea Romei.

Apoi, Alina Popescu a susţinut o comunicare ştiinţifică având tema Imaginea evreului în arta bizantină. Ea a remarcat că tonul discursului anti-evreiesc al Bisericii Orientale a scăzut în cea de-a doua jumătate a Evului Mediu, în timp ce zona occidentală a avut o evoluţie inversă. În perioada cruciadelor, imaginea evreilor a devenit caricaturală. În Răsărit, musulmanul şi evreul sunt uniţi într-o singură figură.

În arta bizantină apar obiecte ritualice evreieşti, cum ar fi şalul de rugăciune al personajelor evreieşti de importanţă secundară. Arta bizantină reprezintă personajele negative din Noul Testament (Iuda) în mod neutru. În arta bizantină, Iuda nu este marcat iconografic prin trăsături negative, spre deosebire de arta occidentală.

La secţiunea comentarii, am remarcat aprecierile pline de substanţă ale prof. dr. Andrei Oişteanu, care a confirmat constatarea Alinei Popescu, că iconografia bizantină nu reprezintă personajele evreieşti ca având trăsături specifice. Domnia sa a evocat şi imaginea unei icoane bizantine înjunghiate de un evreu, icoană din care, conform legendei, ar fi curs sânge.

Prof. dr. Andrei Oişteanu a recomandat o carte editată de Centrul de Studii al Antisemitismului, din cadrul Universitatăţii Ebraice din Ierusalim, intitulată The Image of the Jew in Byzantine Art, de Elizabeth Revel-Neher.