Capitalism versus Socialism

Am primit o leapşă de la Moshe şi Mordechai, cu tema capitalism vs. socialism. Îmi pare rău că am văzut-o abia acum, pentru că a fost trimisă pe data de 15 februarie 2008. O să încerc să răspund, în calitate de “capitalist şi socialist,” cum mă categorisesc fraţii mei.

Eu am mai spus-o şi o repet. În mod normal, numai omul puternic de la natură, cu bani şi cu ascendenţă nobilă poate fi socialist. Nu sunt de acord cu Nietzsche aici, sau mai bine zis cu epigonii de dreapta care au denaturat gândirea lui Nietzsche în sensul sugerat de “moralele de stăpâni şi moralele de sclavi.” Socialismul este o idee nobilă cu rădăcini adânci în mesianismul iudaic, democraţia greacă şi comunismul primilor creştini.

Deci, pentru a fi socialist, trebuie să fi puternic. Pentru a fi puternic, trebuie, evident, să ai bani şi/sau influenţă. Aici se poate ridica o obiecţie. Cum poate Preşedintele Ion Iliescu, care se declara “sărac şi cinstit”, să fie un om de stânga, conform logicii mele?

Ion Iliescu poate să fie un om de stânga şi chiar este un om de stânga, în ciuda faptului că este “sărac”, deoarece are o influenţă foarte mare asupra României moderne, postrevoluţionare, care este creaţia sa. Toată democraţia modernă românească îşi trage seva din personalitatea lui Ion Iliescu. Argument: În anii ‘90, când mai toţi “intelectualii” îl înjuram pe Iliescu, “Jos Iliescu!” ajunsese un fel de bună ziua. Aici merită evidenţiată funcţia cathartică a personajului Ion Iliescu, care a preluat asupra sarcina conducerii în vremuri tulburi, de “vid de putere”, cum îi plăcea domniei sale să spună.

Ion Iliescu este un om nobil, din stirpea rară a stăpânilor, a “liderilor charismatici”, cum ar fi spus Maria Barbu. El este un lider înnăscut, deci un socialist. Ce este adevăratul lider? Nu este unul care controlează masele prin măsuri înţelepte de compromis social, având în vedere satisfacţia generală? Şi nu este aici înţelepciunea guvernării social-democrate? Guvernarea Iliescu-Năstase (2000-2004) a fost o epocă de prosperitate, de echilibru social şi de progres al iniţiativei capitaliste private.

Nu sunt adeptul falselor antinomii. Socialism adevărat poate exista doar dacă există capitalism adevărat, nu de “cumetrie.” Priviţi la ţările nordice! O să mă acuzaţi acum că scot de la naftalină “modelul suedez,”, dar asta e! Ce să împarţi, dacă nu se produce nimic? Nu e logic? Deci, capitalismul autentic şi puternic, promovat de oameni nobili şi înţelepţi, conduce în mod firesca la Aufhebung-ul său, la depăşirea sa, prin socialism. Socialismul nu este decât faza cea mai înaintată a capitalismului şi sfârşitul său, în sensul împlinirii sale depline.

Aş dori să adresez un sfat tinerilor săraci sau bogaţi ai acestei ţări: îmbogăţiţi-vă, pentru a vă regăsi demnitatea de oameni liberi. Liber este doar acela care are bani. Exploatarea feudalo-capitalistă se bazează pe cumpărarea timpului salariatului, şi pe oprirea abuzivă a plus-valorii. Sclavia modernă a “salariilor” nu este mai bună decât sclavia antică. Acum sclavii moderni, unii cu salarii de mii de euro, dar tot sclavi, au impresia că sunt liberi, dar timpul lor este cumpărat de exploatatori. Ce libertate poate fi aceea?

Omul nobil nu se pleacă în faţa jugului asupririi. Dacă are bani, este capitalist, dacă nu este revoluţionar. Frumuseţea este că această combinaţie se poate întâlni şi în aceeaşi familie. Nu este un secret pentru nimeni că odraslele burgheziei evreieşti asimilate sau nu de majoritari au îmbrăţişat, din idealism şi credinţă în Om – socialismul. Cazul lui Marcel Pauker este grăitor – fiu al unui foarte bogat avocat evreu a îmbrăţişat socialismul. Şi ca el au fost foarte mulţi.

Deci, socialismul şi capitalismul sunt aliaţi naturali în lupta împotriva naţionalismului, a tendinţelor reacţionare şi a misticismului retrograd.

Repet sfatul meu pentru tinerii acestei ţări: Enrichissez vous!

P.S. Dau această leapşă despre relaţia dialectică dintre Capitalism şi Socialism, domnului Preşedinte Ion Iliescu şi domnului Prim-Ministru Adrian Năstase.