Atmosferă de excepţie astăzi la prânz în somptuosul sediu al Fundaţiei Europene Titulescu, cu ocazia lansării volumelor 3, 4 şi 5 din România după Malta, cartea de memorii diplomatice a lui Adrian Năstase.
La eveniment au fost prezenţi, în “prezidiu”: Ion Iliescu, Petre Roman, Ion Cristoiu. Prof. Potra a făcut oficiile de gazdă. S-a remarcat discursul extrem de pertinent al preşedintelui Iliescu, care a evocat zilele calde ale Revoluţiei din ‘89. Pentru mine, un tânăr de 29 de ani, a fi prezent la aproape 18 de la evenimente în aceeaşi sală cu Ion Iliescu şi cu Petre Roman, a însemnat aproape o atingere a istoriei. Mai ales, că, de faţă se mai găsea un alt personaj al Revoluţiei, Gelu Voican Voiculescu.
Discursul lui Ion Iliescu s-a remarcat prin pragmatism, evocând modul în care s-au desfăşurat evenimentele din perioada 1989-1991: Revoluţia, Mineriada din 13-15 iunie 1990 şi Mineriada din septembrie 1991, care s-a soldat cu demisia Guvernului Roman. Ion Iliescu se distinge şi acum, la vârsta senectuţii ca un veritabil lider, de la care cei mai tineri ar avea de învăţat. Ion Iliescu a insistat, în discursul său, asupra disponibilităţii spre dialog cu toate partidele, inclusiv cele istorice, în momentele de criză ale istoriei. O formulă iliesciană care a stârnit zâmbete a fost “cei trei C”: Coposu, Câmpeanu şi Cunescu.
Un discurs amuzant a fost acela al lui Ion Cristoiu, un personaj pitoresc, care făcea notă discordantă şi vestimentar, venind îmbrăcat în nelipsita-i vestă descheiată (pe motiv că are “vreo zece kile de chei şi telefoane în buzunare”). Ion Cristoiu a evocat cu umor atitudinea sa oscilantă în privinţa liderilor social-democraţi, de-a lungul timpului. Concluzia părea a fi că el i-a atacat când au fost la putere şi i-a susţinut când aceştia s-au aflat în opoziţie. Şi că acum se pregăteşte să îl critice pe Adrian Năstase…
Extraordinara prezenţă de spirit a lui Ion Iliescu s-a făcut remarcată în cel puţin două situaţii amuzante. La un moment dat, prof. Potra a remarcat, pe baza unei expresii din carte, că Revoluţia din ‘89 a fost una “tot la stânga” nu una “la dreapta”, prilej pentru Ion Iliescu de a interveni prompt şi a spune că Revoluţia a fost una “la stânga” una “TOT la stânga”, pentru că, în viziunea domniei sale, “nici ceauşismul şi nici stalinismul nu au fost de stânga”. Privind excesele naţionaliste ale lui Ceauşescu sau antisemitismul ultimilor ani ai lui Stalin, nu pot să nu îi dau dreptate.
O altă remarcă acidă a lui Ion Iliescu a fost provocată de remarca lui Ion Cristoiu că “eu nu am vorbit despre Băsescu şi dumneavoastră nu aţi vorbit despre Geoană.” Iliescu a răspuns prompt: “Nu am vorbit despre Geoană, pentru că a fost vorba despre politică externă.” Dur, foarte dur…
decembrie 12, 2007 la 7:55 pm
Aştept să-l critice Cristoiu pe A. N.!
La obiect replica domnului I.I.! Cea din final…
decembrie 12, 2007 la 8:30 pm
Mihnea, ai redat extraordinar de plastic atmosfera lansarii… Delicious!
Eu am ajuns pe la ora 13 si un pic, dar mi-a facut placere sa ii revad pe unii dintre oamenii la care tin foarte mult, cum sunt: presedintele Iliescu ori Adrian Nastase.
decembrie 12, 2007 la 8:34 pm
Maria, ai ajuns just in time pentru discursul lui Cristoiu, cred. Ai pierdut discursul iliescian.
Oricum, a fost o atmosferă extraordinară. Nu pot să nu remarc parcimonia TVR în prezentarea unei ştiri de 20 secunde cu 3 cadre de la lansare. Cât despre celelalte televiziuni, mai ştii vreuna care să fi relatat?
decembrie 12, 2007 la 10:38 pm
Nu cred si ma irita asta. E un eveniment pe care ar fi avut cel putin obligatia de a-l prezenta decent, neutru chiar, dar trebuiau sa o faca.
decembrie 12, 2007 la 10:48 pm
Ma bucur sincer pentruvoi ca ati fost acolo. Eu l-am intalnit o singura data pe Ion Iliescu – in sensul ca a dat mana cu mine. Era ziua lui de nastere si am pornit o trupa de la Caras-Severin, prefectul, secretara de la partid, o creata frumoasa-frumoasa, soferul si Claudiu. Am ajuns la Cotroceni. Bineinteles, emotionati, ne-am lasat hainele in masina. Am dardait bine, pana ne-au verificat SPP-istii. Cumparasem un modest buchetel de trandafiri galbeni; prin aglomeratia de-acolo, unde toata lumea umbla cu cosul de flori, ne simteam penibil, cumva. Pe de alta parte eram fericiti – eu, cel putin – ca putem sa-l vedem.
Ce m-a impresionat si n-o sa uit niciodata si nu cred ca boi mai avea ocazia vreodata a fost aura. Aura lui Ion Iliescu, un abur albastrui (am mai inatalnit-o odata, la Putna, la un calugar, Chesarie), bunatatea calda pe care o emana, blandetea culorii ochilor, un amestec nedeslusit de forta si blandete. Acela a fost momentul in care cred ca am inteles cu adevarat ce inseamna politica. Si ce inseamna sa fii cu adevarat un lider. Nu e o optiune pe care o impui. E o “putere” care vine la picioarele tale ca un caine.
Altadata, iti povestesc mai multe.
decembrie 13, 2007 la 4:39 am
@Gabriela
Pentru mine, a fost prima dată când l-am văzut pe Iliescu live. Şi m-am bucurat că am apucat să-l văd, pentru că, la vârsta domniei sale, orice e posibil.
)
Mie nu mi-a creat aceeaşi impresie pe care ţi-a creat-o ţie. Poate, fiind o doamnă, ai altă percepţie. Sau poate era mai tânăr şi părea mai “bun” şi mai “cald”.
Mie mi s-a părut extrem de dur şi pragmatic, genul de om care ar putea să ia o decizie rapidă foarte eficientă, un adevărat lider. Nu ştiu cât de “bun” părea, dar era extrem de ager şi tăios în replici, lucru îndeobşte rar întâlnit la oameni de vârsta domniei sale. E adevărat că ieri a fost o zi grea pentru el – este anchetat în legătură cu mineriadele, apoi, seara, a fost la Ciutacu (şi el, prezent la lansare, de altfel). La Ciutacu părea destul de tracasat.
Adrian Năstase părea afabil, politicos, aristocrat, ca de obicei. Am dat mâna cu domnia sa şi am schimbat două vorbe când am primit un autograf pe carte. Pare un om în general deschis. Dar oricum, un tip burghez, european, cosmopolit, cultivat, nu extrem de dur, ironic, fin într-un contrast vădit cu un Iliescu care emana forţă pură, venită parcă din stepele Rusiei. (scuze pentru cuvântul “emana”
Deşi Năstase îi domina fizic pe toţi cei din prezidiu, Iliescu era clar şeful, în ciuda faptul că era cel mai mic ca înălţime. Ce m-a surpins, dar nu am avut timp să scriu în recenzie, era faptul că Iliescu îl numea “Petre” pe Petre Roman şi “Năstase” pe Adrian Năstase. Pentru simetrie, ar fi fost normal să îi zică “Adrian”. Părerea mea este că părea mai apropiat de “Petre”, deşi “Petre” este Fiul Risipitor.
Ştiţi pilda fiului risipitor. Problema interpretării este cine era viţelul cel gras care trebuie sacrificat în cinstea revenirii fiului.
Într-un fel, “Năstase” este mai percutant decât “Adrian”. La fel cum “Petre” faţă de “Roman”…
decembrie 13, 2007 la 8:51 am
Mihnea, este clar ca Iliescu are in el forta aceea despre care iti vorbeam – puterea in sine. Am simtit-o si eu, desi aseara eram obosita si nu gandeam prea coerent. Nu i-am “vazut” aura de la usa palatului, am stat la coada si intram cate 5 sa-l felicitam. Era, in mod normal, obositor sa zambesti atator oameni. Am simtit “forta si puritatea” – le zic asa pentru ca nu cred ca exista un cuvant care sa le ingemaneze pe amandoua – avea transluciditatea si ordinea unui diamant. Si totusi, nu era rece. Acest “har” de a vedea aurele “ma trasneste” destul de rar, nu tine neaparat de starea mea, nu stiu sa-ti explic. Poti sa zici ca sunt scrantita, dar nimeni nu ma poate convinge ca nu am vazut ce am vazut. E un moment crucial in devenirea mea, acela. Stii de ce? Pentru ca intr-o catime de secunda am inteles ca poti sa mori si astfel sa-ti salvezi sufletul pentru un crez. Desi, la 35 de ani nu mai e loc de entuziasme din acestea adolescentine, in moementul acela politica nu mi s-a mai parut o”ocupatie” oarecare ci un sens. Am povestit la mine pe blog cum am trait eu revolutia, cumva reflexiv – cum sunt toti scriitorii. In acest moment am inteles ca Binele si Raul sunt tot timpul impreuna si noi alegem totdeauna Raul – care poate fi si indiferenta, neimplicare, comoditate, pentru ca ne e frica de decizii.
Oricum e un om formidabil, in primul rand si pentru ca a rezistat tuturor atacurilor concertate ale … stim noi cui si ale – de ce nu? – prostimii care inghite pe nemestecate si regurgiteaza otravurile cu care e hranita. Vorbea Darius pe blogul lui despre absenta liderilor cu care el s-ar putea identifica in PSD. Ion Iliescu este un lider, fara sa-si doreasca asta, pur si simplu Este.
decembrie 13, 2007 la 8:58 am
@Gabriela
Iliescu este un lider în mod natural, instinctiv, are acel curaj pe care l-a avut şi tatăl său de a risca şi de a muri pentru o idee. Despre asta vorbeşti şi tu. Oamenii aceştia sunt puţin şi au fatalitatea de a ieşi în faţă în chip firesc, fără sforţări.
decembrie 16, 2007 la 5:40 pm
[...] că odată cu prăbuşirea totalitarismelor de tip sovietic care se revendicau de la stânga (deşi după cum afirma recent şi Ion Iliescu, nici stalinismul, nici ceauşismul nu au fost de stânga), singura soluţie ar fi întoarcerea la [...]
decembrie 16, 2007 la 10:19 pm
Multumesc pentru cronica, Mihnea. Inteleg ca a fost genul de eveniment la care, neputand fi prezent, zic: ferice de bucuresteni:) (in cazul de fata, bucuresteni e un eufemism. tovarasii stiu ce statea pe limba mea de ardelean carcotas:)
Foarte frumoase comentariile lui Gavrosh (mai terminati cu Gabriela, ca ne trebuie Gavrosh pe baricade:)
Pe Ion Iliescu l-am vazut o singura data pe viu. Era in 2000, in Cluj, la Casa de Cultura a Studentilor, la un miting electoral. A fost singura data in viata mea cand am vazut un lider politic autentic. Capabil sa ridice oamenii in picioare, sa vorbeasca pe limba lor, sa ridice si sa coboare tonul cand trebuia, sa spuna acele lucruri care sa-i sensibilizeze pana si cei mai sceptici dintre cei prezenti.
Oricine orice ar zice, Ion Iliescu nu e doar fondatorul stangii democratice romanesti, ci si conducatorul ei.
decembrie 17, 2007 la 1:13 am
@Horia
Cum, Horia, nu e Mircea Geoană şeful principalului partid de stânga din România?
mai 20, 2008 la 7:17 am
[...] nu a fost de stânga. Ion Iliescu chiar asta crede, că Nicolae Ceauşescu nu a fost de stânga. L-am auzit cu urechile mele declarând-o respicat la lansarea României după Malta a lui Adrian Nă…. Atunci s-a făcut celebra fotografie cu careul de aşi revoluţionari: ION ILIESCU, ADRIAN [...]