Dan Iosif nu mai este printre noi. Când îl auzeam astă-vară, la Naşul, ameninţând că îşi va arunca în aer casa primită de RAPPS, mă gândeam că are cojones. L-aş fi crezut în stare. Acum înţeleg disperarea sa – ştia că suferă de cancer pulmonar, o boală neiertătoare. S-a stins la doar 57 de ani. Suntem din ce în ce mai puţini… El a fost o parte din copilăria mea, a imaginilor alb-negru de la televizorul Diamant din sufrageria părinţilor şi a Revoluţiei în direct. Moare o lume, se stinge o generaţie.
Nu mă pot abţine să nu remarc, chiar şi în acest context funebru, longevitatea politică şi fizică a lui Iliescu. Părintele şi-a îngropat copilul… Ieri Iorgovan, azi Dan Iosif… Toţi se duc, dar Iliescu rămâne.
decembrie 5, 2007 la 3:02 pm
Mai are treaba. Numai sa nu ingroape si cel mai drag copil al lui. Cum se vede treaba, iar il curata, iar il spala, iar ii schimba hainele si il scoate in lume.