METROREX a hotărât schimbarea numelor de staţii de metrou. Eternul Udrişte a decretat: proletcultista Semănătoarea va deveni Petrache Poenaru! Mai bine îi spunea Petrache Lupu (de la Maglavit) era mai în spiritul vremurilor! Iar sinistra Armata Poporului va deveni poetica Lujerului… Armată nu mai avem, de când suntem slugi la occidentali, dar oricum suna “ca dracu” vorba lui Petrică…
Dar ce spuneţi de delicatul Depou I.M.G.B. FACE ORDINE care ne-a i-luminat copilăria, în vremurile eroice ale mineriadelor, metamorfozat în neutrul Berceni? Fugit irreparabile tempus… Începe şi Bucureştiul ăsta infect, plin de ţărani, să sune, măcar, mai a oraş!
Dar lui Timpuri Noi cum îi spuneţi tovarăşi, că nu am fost pe fază? Novoie Vremia? Timpuri Vechi?
Eu propun să schimbăm şi denumirea staţiei Politehnica în Daniel Marian Vanghelie, tot este rectorul Politehnicii “garantat Vanghelie”! Vanghelie – acest Spiritus Rector al Bucureştilor cu iz de ţigănie… Rector of All Souls al dezastrului nostru cotidian…
Sau, şi mai bine, Politehnica ar putea deveni Golden Blitz, că e la doi paşi de celebra cârciumă băsesciană! Sau chiar Elena Udrea, în cinstea nurliei ministresse a Turismului…
Mulţumesc tuturor celor care şi-au exprimat felicitările sincere cu privire la obţinerea titlului de Doctor în Filosofie. Mă voi retrage pentru un timp din blogosferă, deoarece sunt extrem de ocupat. Am activat moderarea comentariilor. Vă mulţumesc încă o dată şi vă doresc mult succes!
Prin amabilitatea Domnului Preşedinte Ion Iliescu, căruia ţin să îi mulţumesc şi pe această cale, am avut harul să particip la cea de-a doua întâlnire a acestui veritabil “cuib” de intelectuali – Clubul de la Bucureşti. Îndrăznesc să o spun de la bun început – mie mi-a plăcut mai mult această a doua reuniune a Clubului, deoarece, dacă nu au fost prezente, în aceeaşi măsură ca prima dată, star-urile politikiei şi crema bloggerilor pe care îi vedem în prim plan, au fost prezenţi din belşug oameni de substanţă, de autentică şi profundă dimensiune morală şi intelectuală.
Mare dreptate avea Preşedintele Ion Iliescu când spunea că acest Club nu este pentru “fripturişti şi arivişti”, pentru că ei nu au ce profita de pe urma lui, ci pentru intelectualii de anvergură şi autentică dimensiune morală! Cât despre mine, sper că s-a lămurit toată blogosfera, odată pentru totdeauna, că nu am altă nădejde, alt ţel, decât Mântuirea Neamului Românesc. Şi – ca drept dovadă – rămân un modest discipol al Înţeleptului Ion Iliescu şi un admirator al Distinsului Adrian Năstase – cu toate că m-am decuplat de PSD în urma trădării naţionale pe care a săvârşit-o acest partid de iude prin alianţa nefirească cu degeneraţii lui Băsescu. Şi ca drept dovadă, Adrian Năstase este dat afară ca un nemernic de oamenii lui Băsescu de pe şantierele Patriei.
Asta ca drept dovadă că nu sunt “parvenit” şi “lingău” cum m-au jignit ca nişte animale mulţi distinşi comentatori şi bloggeri, care nu au perceput pe deplin puritatea mea sufletească. În fine, eu i-am iertat de mult, dar cred în Răzbunarea Istoriei şi în faptul că Dumnezeu le va da după inimă…
Revenind la Club, contribuţiile au fost de mare substanţă şi eleganţă intelectuală, nu voi avea pretenţia să am o descriere comprehensivă şi exhaustivă a acestui frumos eveniment, voi marca doar ceea ce m-a impresionat pregnant.
Preşedintele Ion Iliescu a excelat prin spiritul de Echilibru care l-a caracterizat de atâtea ori de-a lungul zbuciumatei noastre Istorii post-decembriste şi, îndrăznesc să o afirm, chiar şi înainte. M-a impresionat, în discursul final al Domniei Sale, o enervare subită, genul acela care îl face să se înnegrească la faţă şi să dea sacadat din mână – o enervare cauzată de incapacitatea Românilor de a-şi descoperi adevărata Esenţă Naţională. Mai exact, trei au fost obiectivele subitei verve pamfletare a Domniei Sale:
1. Comisia Tismăneanu. “S-au adunat unii să condamne comunismul…” Aici îi împărtăşesc scârba distinsului nostru Preşedinte faţă de pigmeii intelectuali băsescieni care au redactat aşa-zisul Raport Tismăneanu. Păi se compară infectul Raport Tismăneanu cu desăvârşitul Raport Wiesel, redactat în timpul Domniei lui Ion Iliescu? În ceea ce-l priveşte pe Volo, eu sper totuşi că are un fond sufletesc bun şi că rolul său, superior, a fost tocmai acela de a compromite prin simpla sa prezenţă, a Sângelui său, orice încercare de înfierare marinărească a realizărilor comunismului în Ţara asta!
2. Consultanţii străini. Ceea ce l-a înfuriat la culme pe Preşedinte a fost tocmai această inflaţie de occidentali care ne dau sfaturi în toate cele. Domnia sa a evocat vasta s-a experienţă în domeniul “apelor”, excepţionalele realizări ale inginerilor români în domeniul hidrotehnicii, zecile de mii de centre de epurare realizate în timpului regimului de tristă amintire, cu contribuţia directă a lui Ion Iliescu. Şi astăzi? Referitor doar la un exemplu – staţia de epurare a apelor uzate din Timişoara (”unde am lucrat timp de trei ani”) - doar pentru renovarea acestui edificiu au fost angajate pe bani grei trei firme de consultanţă străine – britanică, italiană şi franceză! Românii şi-au pierdut demnitatea naţională, au ajuns slugi la occidentali în propria Ţară, aici are mare dreptate Preşedintele!
3. Şi, last but not least, modificarea Constituţiei. Preşedintele s-a declarat iritat de încercările de modificare a Constituţiei – “cum se schimbă Guvernul, vor să modifice Constituţia! Alţii [americanii? - nota mea] au o Constituţie de 200 de ani şi nu îi doare capul!” Aici îmi permit o minoră critică amicală – oare era necesară modificarea Constituţiei din 1965, în 1991, în zilele neuitatului Iorgovan, care ne făcea “idioţi” pe toţi cei care nu eram de acord cu gândirea constituţională a domniei sale? Sau modificarea Constituţiei din 2003, din zilele Divinului Năstase? Astea nu au fost schimbări ale sistemului constituţional săvârşite sub Domnia lui Iliescu? Cu ce este mai vinovat Băsescu, că vrea să modifice Constituţia?
Acum, eu înţeleg unde bătea Preşedintele – toţi românii de bună credinţă se tem de regionalizarea inerentă europenizării, pentru că va acorda prerogative sporite ungurilor din Ardeal. Şi doar ungurii au fost la Putere mai tot timpul după Revoluţie – doar în ultima perioadă am scăpat de ei de la Guvernare, datorită flerului politic al lui Marian Vanghelie, că dacă era după băsescieni, vorbeam ungureşte de mult şi în Piaţa Victoriei.
O altă contribuţie de valoare a fost aceea a Primarelui Oprescu, care a excelat prin eleganţă şi cinism calculat. Deşi a sosit cu foarte mare întârziere, de aproximativ două ore (”am avut o şedinţă importantă de Consiliu” - hilaritate în sală…), nu a ezitat să arunce, încă de la bun început, câteva săgeţi otrăvite în direcţia lui Liviu Dragnea (”neam de vicepreşedinţi!”)… sufleteşte am fost alături de “ţăranul” de la Teleorman umilit de “golanul” de Primăverii, dar, intelectualmente, îl înţeleg pe Sorin Oprescu că nu îşi găseşte locul, intectual vorbind în PSD, ca, dealtfel, în nici un Partid.
M-a suprins eleganţa discursului oprescian. Ca mai toată lumea care nu l-a văzut face en face, aveam imaginea unui Oprescu golan care înjură birjăreşte pe şantiere, un fel de Băsescu roşu… Iată cum deformează presa imaginea unui om politic. De fapt, cred că a fost o deformare acceptată chiar de Oprescu, din calcul, pentru că un intelectual subţire şi fin, un distins om al Dreptului, precum Cristian Diaconescu (a conferenţiat şi el la întâlnire), nu ar fi avut succes la scursurile din cartierele bucureştene Berceni, Rahova, Drumul Taberei sau Militari.
Repet, m-a frapat eleganţa academică a discursului oprescian. Am înţeles la Club că Oprescu este un mare Om politic, care ştie să se adapteze mediului în care se află – calitate inerentă oricărui comunicator. M-a impresionat nazalizarea franţuzită a numelui Prezan – Preza… era vorba despre frumosul bulevard unde au rezidat împreună Adrian Năstase, Traian Băsescu şi Nicolae Văcăroiu (prezent şi el, fireşte la întâlnirea de la Club)… mai exact despre renovarea acelei zone istorice formate din Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle şi Prezan, renovare care ar costa 100 de milioane de euro, dar care nu pot fi accesaţi, culme a absurdului birocratic românesc!, pentru că Primăria trebuie să aducă “dovada” că această zonă ţine de Bucureşti!
La categoria “dreapta”, am remarcat prezenţa fostului Preşedinte Emil Cosntantinescu şi a lui Doru Braia… Doru Braia a evocat decizia judecătorească prin care se permite construirea Cathedral Plaza lângă Biserica Sfântul Iosif, precum şi îndelungata sa experienţă europeană – “mă număr printre românii care au intrat în Europa cu mult înaintea Ţării lor.” Vreo legătură între cele două cauze? (aceea a catolicismului şi a europenităţii precoce) Sau poate exilul teuton să-l fi apropiat mai mult de Divinitatea Romană?
Şi, ca fapt divers, în încheierea modestei mele încercări de relatare, fatalmente trunchiată, a evenimentului, am ajuns să stau, în sală, printr-un concurs de împrejurări, chiar lângă Domnul George Copos, gazda întâlnirii şi un excelent amfitrion… l-am perceput ca pe un om modest, în ciuda averii sale. Eu cred că o calitate esenţială a unui adevărat om de afaceri, iar domnul Copos face parte din această rară stirpe, este modestia, de care domnia sa a făcut dovadă din plin.
În final, doresc să mulţumesc încă o dată Preşedintelui Ion Iliescu pentru amabila sa invitaţie şi pentru această ocazie de a cunoaste câte ceva din culisele Spiritului, dar şi ale Voinţei Politice Româneşti. Îmi permit să îi fac şi o frumoasă dedicaţie muzicală – bolero-ul Toda una Vida:
Bună seara! Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care şi-au exprimat simpatia şi, îndrăznesc să sper, admiraţia faţă de modesta mea realizare intelectuală – titlul de Doctor în Filosofie, obţinut cu preţul a 12 ani de cazne intelectuale în frumosul nostru oraş.
Mulţumesc colegului Ego, care a scris despre evenimentul pe care l-a onorat, dealtfel, cu participarea sa.
Iată, mai jos, alte câteva fotografii interesante realizate la acest frumos eveniment academic!
Miercuri, 24 iunie 2009, a avut loc la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, susţinerea publică a tezei mele de doctorat Antisemitismul în tradiţiile şi practicile creştine. Susţinerea a beneficiat de prezenţa unui distins auditoriu intelectual. Din comisia de acordare a titlului de doctor au făcut parte: Romulus Brâncoveanu, decanul Facultăţii de Filosofie, Vasile Morar, coordonatorul lucrării de doctorat, Ion Ianoşi, Liviu Rotman (SNSPA) şi Vasile Macoviciuc (ASE).
Ţin să mulţumesc tuturor, în primul rând distinsului meu Profesor Vasile Morar pentru îndrumarea plină de atenţie pe care mi-a acordat-o în toţi aceşti ani, nu puţini şi nu uşori. Aş dori să mulţumesc Profesorului Ion Ianoşi, care, la vârsta impresionantă a domniei sale (peste 81 de ani!) continuă să fie un reper de moralitate şi de spirit academic şi pentru noi, generaţiile mai tinere de filosofi.
Bineînţeles, recunoştinţa mea se îndreaptă şi spre distinsul Profesor Liviu Rotman, pentru activitatea sa academică din cadrul Centrului de Studii Ebraice Goldstein-Goren, din cadrul Universităţii Bucureşti, un loc al autenticei formări intelectuale pentru noi, cei pasionţi de fenomenul intelectual iudaic. Deasemenea, un gând de preţuire special se îndreaptă şi spre domnul Profesor Vasile Macoviciuc, pentru atenţia pe care a acordat-o lucrării mele de doctorat.
Aş vrea să mulţumesc şi publicului care a asistat la acest unic, pentru mine, eveniment academic – nu aţi fost mulţi la număr, dar calitatea umană şi intelectuală a fost prezentă din plin!
Mai jos, puteţi admira nişte fotografii de la acest deosebit eveniment:
Centrul de Studii Ebraice Goldstein-Gorendin cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti a fost, pentru mine cel puţin, un loc al autenticei formări intelectuale, alături de Catedra de Etică a Facultăţii de Filosofie.
Pe această cale, vă reiterez invitaţia de a veni miercuri, la ora 13, la Facultatea de Filosofie la susţinerea tezei mele de doctorat. Vă mulţumesc!
Îmi revine deosebita onoare şi plăcere să vă invit pe toţi prietenii şi ne-prietenii mei virtuali la susţinerea în şedinţă publică a tezei mele de doctorat – Antisemitismul creştin – pe data de 24 iunie 2009, în somptuosul sediu al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, din complexul Grozăveşti. Vă aştept miercuri la orele 13 trecute fix în Amfiteatrul Mircea Florian.
Este data astrală a solstiţiului de vară când împlinesc 30 de ani şi 2 luni şi împlinirea a 12 ani de studii în frumosul nostru oraş.
“Gigi, nu te depărta de mine, pentru că pe oaia răzleaţă o ia lupul!” Se pare că Tribunul şi-a exprimat solidaritatea cu distinsul Om de Afaceri Gigi Becali, ca, în cazul în care acesta nu va putea să îşi ridice mandatul de europarlamentar, din cauza “sistemului ticăloşit” din Justiţia băsesciană, nici el, Vadim, nu o va face.
Se pare că Gigi va trebui să care ţucalul ungurilor pentru a putea fi acceptat în PPE. PDL şi-a dat arama pe faţă ca partid trădător de Neam, pentru că este împreună cu partidul iredentist UDMR în PPE, sunt colegi “populari.” “Hai să-i atacăm!” Jos “Iuda” Băsescu, vorba distinsului meu concitadin, primarul Măzăre…
Dacă nu îl impuneau cu forţa şi prin fraudă imbecilii de americani pe Trăienică Preşedinte în 2004, altfel treceam peste criză, cu un Adrian Năstase Preşedinte! M-aş fi aşteptat, totuşi, la mai multă solidaritate între foştii colegi de la Sava Vadim şi AN…
Dacă Gigi este oaia răzleaţă – şi Tribunul teologhiseşte pe limba lui Make – atunci Vadim nu poate fi decât Păstorul cel Bun, Mesia de Rahova al stângii româneşti fără certificat de pedigree de la Bruxelles!
Simpaticul meu conaţional grec Toader loveşte din nou! Iată ce dialectică demnă de un Socrate de Sectorul 2 a emis ieri la BookFest la lansarea cărţii lui Vaclav Havel: O ţară mare îşi poate permite luxul să aibă un preşedinte bou, dar o ţară mică, precum Cehia, este obligată să aibă un Preşedinte intelectual. Noi suntem undeva la mijloc!
Ba nu, Toader, îmi permit să te contrazic, România este o Ţară Mare. Chiar foarte Mare!
Niciodată nu mi-a plăcut Coposu. Dar încerc să fiu obiectiv. Ion Iliescu spunea că Seniorul i-a propus să fie cap de listă la P.N.Ţ. la alegerile din Duminica Orbului, 20 mai 1990. Dar Preşedintele a refuzat.
Acum aflu dintr-un spumos articol semnat de distinsul meu Profesor de la Facultatea de Filosofie, Andrei Pleşu, că tot Coposu i-ar fi propus Marelui Om de Cultură Corneliu Vadim Tudor să preia frâiele redacţionale ale Dreptăţii în 1990. Gestul pare perfect plauzibil, degeaba se indignează Roxana Iordache că nu ar fi fost aşa.
E acelaşi pattern comportamental – refuzat de Iliescu cu demnitate, Coposu se gudura pe lângă Vadim…
În ciuda unei morgi ardeleneşti de Sfinx, Corneliu Coposu a fost, in extremis, un Om al Dialogului, a participat, împreună cu celălalţi C – Radu Câmpeanu şi Sergiu Cunescu – la Declaraţia de la Snagov din 1995.
O mişcare politică nu se rezumă la personalităţile care o conduc, ea merge înainte şi fără ele… Idolatrizarea unor oameni imperfecţi este caracteristică populaţiilor inferioare, mistice, nu Oamenilor civilizaţi şi Iluminaţi. Noi privim spre Viitor! Iliescu de acea este Mare, că priveşte doar Înainte, e o fire progresistă! Restul liderilor politici se uită înapoi…
Coposu! Iată un alt mit al dreptei româneşti – acela al Seniorului intrasigent – cum nu rezistă în faţa argumentelor istorice!
Publicat de Mihnea Georgescu 
Publicat de Mihnea Georgescu 
Publicat de Mihnea Georgescu 
